România a pierdut la o diferență de 7 goluri în fața Rusiei, în semifinala turneului amical de la Winterthur. Tricolorii vor juca cu Serbia într-un meci de consolare

Redactor:
Marius Hutu
România a pierdut la o diferență de 7 goluri în fața Rusiei, în semifinala turneului amical de la Winterthur. Tricolorii vor juca cu Serbia într-un meci de consolare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aflată în plină campanie de pregătire a turneului de precalificare pentru Campionatul Mondial din 2019, naționala masculină a cedat în fața Rusiei cu 25-18 (13-10), în cadrul turneului amical din Elveția, „Yellow Cup”. Întrecerea se desfășoară într-un format de Final 4, astfel că tricolorii vor juca sâmbătă într-un meci de consolare cu Serbia, care la rândul ei a fost învinsă de Elveția cu 32-28.

România a arătat destul de firav în faza de atac, unde nu prea a găsit soluții să treacă de barajul Rusiei. Linia de 9 metri a avut procentaje destul de slabe, doar Alexandrtu Csepreghi reușind să termine jocul cu procentaj de 50% (3 goluri din 6 aruncări). Humet a încheiat jocul cu 40%, Ramba și Grigoraș cu 33%, în timp ce Fenici și Șomlea au irosit ambele șanse de a înscrie, astfel că au avut 0%. Așadar, cu o medie de numai 31% la linia de 9 metri, naționala nu avea cum să emită pretenții în fața Rusiei, chiar dacă în apărare a fost combativă și a reușit să recupereze destule mingi.

Remarcatul zilei s-a numit pivotul Ionuț Rotaru, care a marcat 4 goluri din tot atâtea aruncări. Rusia a condus cu 13-10 la pauză, iar în partea secundă s-a distanțat treptat, ajungând la diferența de 7 goluri din minutul 48: scor 22-15.

România – Rusia 18-25 (10-13)

Iancu, Bucătaru – portari; Ramba 1, Rotaru 4, Grigoraș 2, Sadoveac 2, Șomlea, G. Bujor 2, Soare, Negru 2, Csepreghi 3, Humet 2, Fenici, Fotache, Onyejekwe, Militaru

Grams, Kireev – portari; Kiselev 3, Shiskarev 3, Kovalev 3, Shkurinskiy 2, Gorbok 2, Santalov 1. Kalarash, Ostashchenko, Dibirov 6, Komogorov 1, Mikhalin 1, Zhitnikov 3

România va înfrunta sâmbătă Serbia, cu începere de la ora 22:00

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au primit vestea calificării
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
S-a aflat ce ascunde Călin Georgescu. Cine este și ce urmărește, de fapt
S-a aflat ce ascunde Călin Georgescu. Cine este și ce urmărește, de fapt
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×